Dacă vrei ca natura să fie protejată, primul cu care trebuie să începi schimbarea ești chiar tu. Iar dacă vrei să știi cum să schimbi lucrurile pe care le faci zi de zi, ai la dispoziție un foarte util ghid personal despre cum să duci un trai sustenabil. Îndrumarul ”Trăiește mai bine” a fost republicat pe hârtie reciclată de Asociația Mai Bine, una dintre cele patru câștigătoare ale grant-urilor oferite de Asociația Seviciul Apel în proiectul european NoPLANetB!

Pe baza finanțării, în luna martie 2019 au fost publicate 500 de exemplare, care au fost apoi distribuite către cei interesați. În paralel, asociația a publicat alte 500 de exemplare ale cărții de bucate – Hrana bună – lentă, vegetariană, fără risipă, locală și naturală”, lansată în cadrul evenimentului Marele Prânz, organizat la Iași. Cartea cuprinde 51 de rețete elaborate de către bucătarii CUIB și partenerii de la Asociația Convivia Iași, Slow Food Iași, Vegan în România. Pentru a neutraliza amprenta de carbon generată de publicarea acestei cărți, au fost plantați puieți de arbori în Pădurea Copiilor, un proiect al editurii Seneca.

Sfaturi despre despre cum să privim hrana și hainele pe care le cumparam din  perspectiva traiului durabil pot fi citite și pe blogul www.traieste.maibine.org, care a fost actualizat și îmbunătățit. În paralel, cei de la Asociația Mai Bine au actualizat harta ecologică a orașului Iași, care poate fi consultată atât în format print, cât și online, pe www.hartaeco.ro. Harta a primit multe informații noi despre inițiative eco, inițiative de consum sustenabil, inițiative locale, spații verzi, mobilitate, reciclare ș.a.

Atelier de viață sustenabilă

Cel puțin 200 de angajați din peste 10 companii și/sau instituții ale administrației publice locale au aflat despre principiile traiului durabil în cadrul unor evenimente dedicate  lor, sub denumirea “Atelierul de Introducere în Ecologia Umană. Probleme Globale. Soluții locale”. Într-un format interactiv și participativ, atelierul i-a învățat pe participanți cum să adopte un stil de viață sustenabil. Ei au aflat despre amprenta ecologică și modul de calcul al acesteia, despre impactul activităților umane asupra planetei, ziua datoriei ecologice, inechitatea globală, comerțul echitabil, mișcarea Fair trade, traiul și consumul sustenabil. Scopul final – schimbarea comportamentului prin cumpărături responsabile, reducerea deșeurilor și, în general, a consumului de resurse.

Sesiunile de formare au vizat și publicul mai tânăr. Începând din iunie 2019, cel puțin 2000 de elevi de gimnaziu și liceu din Iași și localitățile din regiune au fost implicați în training-uri menite să le stimuleze gândirea critică și să înțeleagă consecințele unui stil de viață nesustenabil.

Dar ce este teoria fără practică? Toate aceste principii au fost transpuse într-o sesiune de explorare experienţială cu privire la interdependența om-natură, organizată pentru 100 de participanți. Activitatea a fost intitulată – Povestea Planetei Vii – Plimbare timp, s-a desfășurat în aer liber pe parcursul a 2 ore și a constat într-o poveste realizată în cadrul unei plimbări de 4,6 km în care fiecare metru a reprezentat 1 milion de ani din vârsta de 4,65 miliarde de ani a pământului. În cadrul poveștii, s-a pus accentul pe unicitatea și complexitatea planetei noastre și lumii vii în general spre a stârni respectul cu privire la acestea și înțelegerea mai bună a interdependețelor între acestea și vulnerabilitatea speciei homo sapiens.

Gest cu dublu impact

Dar ce te faci când ai cumparat deja alimentele și nu ai timp să le consumi. E simplu, le poți dona! Pentru a încuraja membrii comunității locale să-și ajute semenii și deopotrivă să reducă risipa alimentară, Asociația Mai Bine a organizat o masă convivială pentru circa 160 de persoane, în care mâncărurile au fost gătite din resturi alimentare și/sau ingrediente pe punctul de a expira. Evenimentul Marele Prânz a avut loc pe 16 octombrie, de Ziua Globală a Hranei, bucurându-se de sprijinul mai multor bucătari voluntari din comunitatea locală și din societatea civilă, precum membri ai organizațiilor Convivia, Slow Food Iași și Vegan în România. Ingredientele au fost colectate cu două zile înainte de la producători și furnizori locali.

În paralel, asociația a lansat o campanie de strângere de fonduri și de alimente și gătirea de mese calde săptămânale pentru cel puțin 100 de oameni ai străzii; Această activitate s-a desfășurat pe parcursul a 4 luni, începând cu data de 15 noiembrie și a fost un real succes. De-a lungul a 17 săptămâni, asociația a asigurat un număr total de 1820 de litri de borș cald pentru peste 150 de persoane fără adăpost beneficiare a Fundației Un Coup de Main d’Emmaus.

Flashmob pentru un consum mai responsabil

Consumul excesiv are nu numai impact asupra mediului, ci și a oamenilor care lucrează în industria textilă și alimentară. 50 de persoane au fost implicate într-un flashmob pe tema impactului negativ al industriei textile și al modei chiar pe 24 aprilie, la aniversarea a 6 ani de la cea mai mare tragedie generată de industria textilă și a modei, colapsul fabricii de la Rana Plaza Bangladesh în urma căreia au murit peste 1300 de persoane. Participanții au defilat cu sacoșe din hârtie pentru cumpărături cu mesaje foarte directe și sugestive și în haine  realizate din deșeuri recuperate marca REDU. În ciuda numărului mai mic de participanți, vizibilitatea evenimentului a fost semnificativă, având peste zeci de mii de vizualizări pe canalele social media.

O competiție ecologică de alergare în natură a adunat peste 600 de participanți pe 14 aprilie 2019, evenimentul fiind organizat cu sprijinul a 25 de sponsori și parteneri publici și privați și prin implicarea a peste 50 de voluntari.

Competiția I..ași în Trail și-a redus la maxim amprenta ecologică, renunțând la paharele de unică folosință, servind hrană vegetariană participanților, oferind medalii din materiale cât mai naturale, trofee din lemn, nu din plastic sau alte materiale sintetice, premii în produse de la întreprinderi sociale verzi și locale. Au fost folosite doar tricouri certificate eco și sacoșe ecologice reutilizabile, iar produsele au fost cât mai locale și cât mai lipsite de ambalaje în punctele de alimentare. Datorită eforturilor și ambițiilor de a scădea impactul asupra mediului, competiția I..ași în Trail este recunoscută astăzi ca fiind cea mai verde din România.

 

Utilizând acest site vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor.   Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close